Terapie

Psihoterapia psihanalitica este o forma de psihoterapie care își propune să ghideze persoana aflată în disconfort emoțional și suferință psihică către descoperirea adevărului personal care să permită (re)dobândirea sănătății mentale. Teoria psihanalitica a evoluat permanent, dezvoltându-se prin contribuțiile multor teoreticieni, care au preluat ideile lui Sigmund Freud, cel care a pus bazele psihananalizei, și le-au îmbogățit prin propriul lor sistem de gândire, creând astfel noi concepte care explică în profunzime matricea minții și formarea structurilor mentale.

De ce am ales să mă specializez în psihoterapie psihanalitică?

Formarea teoretică în psihoterapie psihanalitică presupune aprofundarea conceptelor și teoriilor psihanalitice, în paralel cu o analiză personală, care permite conștientizarea propriilor dinamici inconștiente. Consider că pentru a ghida o altă persoană într-un proces de introspecție, de explorare a gândurilor, emoțiilor și comportamentelor în moduri noi care să aducă tranformări pe termen lung, este esențial să fi parcurs același drum, iar pregătirea pentru această profesie mi-a acordat posibilitatea de a fi în poziția celui care caută să se înțeleagă.

Începerea unui proces terapeutic implică dezvăluirea unor aspecte din intimitatea noastră psihică unei persoane străine care ne asigură un cadru sigur și confidențial pentru împărtășirea suferinței psihice. Această situație poate percepută ca fiind stranie, provocatoare, dureroasă, eliberatoare sau în multe alte feluri. Spațiul terapeutic permite trăirea sentimentelor incomode, neplăcute (cum ar fi anxietate, rușine, invidie, vinovăție, lipsă de sens, furie), care devin căi de conștientizare și gestionare a fenomenelor inconștiente, care cauzează stări de anxietate, depresie, conflicte psihice sau în relații, comportamente iraționale.

Nu cred că există procese terapeutice care să fie identice, acestea fiind adaptate nevoilor persoanei, întrucât și ritmul, resursele, angoasele, mecanismele de apărare și convingerile unei persoane sunt unice, diferite față de cele ale altora.

Psihoterapia psihanalitică își propune integrarea părților personalității unui individ, astfel încât acesta să își poată folosi abilitățile și talentele într-un mod benefic pentru sine și ceilalți, să își găsească autenticitatea în relaționările cu ceilalți, să se simtă bine în propria-i piele și în sigurannță în lume, pe scurt, să fie cât mai sănătos mental.

Ce este sănătatea mentală?

Voi enumera câteva caracteristici care descriu o stare de sănătate mentală, care indică un nivel adecvat de dezvoltare a Eului.

Atunci când una sau mai multe dintre aceste caracteristici sunt afectate, un proces de psihoterapie poate fi adecvat pentru îmbunătățirea funcțiilor mentale implicate și a calității vieții.

• Un contact bun cu realitatea asigură diferențierea între interior și exterior interni, realitatea nu este distorsionată într-un grad care să-l îndepărteze pe individul de ceilalți.
• Sentimentul de siguranță permite o manifestare plenară a potențialului creator, profesional, relațional și exploratoriu al individului și este necesar pentru formarea relațiilor interumane caracterizate de intimitate și căldură.
• Un simț al constanței și continuității psihice, emoționale și corporale, care să diferențieze persoana de ceilalți și să permită o perspectivă clară asupra trecutului, a prezentului și a unui viitor parcurs personal.
• Auto-eficacitatea este un indicator al capacității de a lua decizii, de a gândi logic, de a analiza relația cauză-efect, de a comunica dorințe și așteptări în mod adecvat și de a aduce contribuții personale care să schimbe mediul într-o direcție dorită.
• O stimă de sine realistă, care să protejeze persoana de cerințe perfecționiste care blochează fluxul firesc al evoluției, dar și de exacerbarea propriei valori. Un sentiment al propriei valori care este în acord cu exteriorul îi permite persoanei să accepte păreri diferite, atitudini și valori incompatibile cu ale sale, fără să se confrunte cu sentimente copleșitoare de rușine, furie și revoltă.
• Controlul impulsurilor, care permite experimentarea unei game largi de afecte, atât plăcute, cât și neplăcute, fără ca acestea să fie evitate, cenzurate sau inhibate.
• Reziliența emoțională presupune gestionarea situațiilor stresante și a pierderilor
• Capacitatea de a menține relații satisfăcătoare cu ceilalți
• Abilitatea de a reflecta asupra reacțiilor emoționale și a proceselor cognitive proprii și ale celorlalți.